SORGUL CÂȘTIGĂ TOT MAI MULT TEREN

0
171

Tot mai mulți fermieri buzoieni sunt tentați să cultive sorg, o plantă adusă din Africa, rezistentă la secetă. Deocamdată, suprafețele cultivate de fiecare agricultor nu sunt foarte mari, însă, în total, în județul Buzău vor fi, în acest an, peste o mie de hectare însămânțate cu sorg. Pe lângă faptul că este foarte rezistentă la secetă, planta are și costuri mai mici pe hectar, atât în ceea ce privește sămânța, cât și tehnologiile aplicate. Fermierii au speranțe mari și în ceea ce privește producția la hectar. Aceștia mizează pe 7 tone la hectar, adică mult mai mult decât s-a obținut în ultimii ani la porumb, în condiții de secetă.

Sorgul, o specie înrudită cu grâul și porumbul,  este cunoscut în Africa pentru făina fără gluten, folosită, atât în panificație, cât și în produsele de patiserie. De asemenea, tulpina plantei poate fi folosită și ca furaj pentru animale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =