UN GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT A FOST DESTRUCTURAT CU SPRIJINUL EUROJUST. MAI MULTE PERSOANE DIN BUZĂU ȘI ILFOV, BĂNUITE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE TRAFIC DE PERSOANE, PROXENETISM SI SPĂLARE DE BANI

0
269

La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău, au documentat, cu sprijinul Eurojust, activitatea infracțională a mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în România și Irlanda.

Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au pus în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, în România – în Buzău și Ilfov, la imobilele utilizate de persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor.

De asemenea, au fost puse în executare alte 2 mandate de percheziție domiciliară, în Irlanda, în Galway și Limerick.

În vederea demarării acțiunilor din 19 aprilie, doi polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu doi procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și Biroul Teritorial Buzău, s-au deplasat în Irlanda, pentru acordarea de suport operativ.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2017, 12 persoane bănuite, din Buzău, ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat până în anul 2023, în scopul obținerii unor sume de bani din exploatarea sexuală a mai multor tinere.

Astfel, membrii grupului ar fi racolat, în perioada menționată, mai multe tinere, din diferite județe de pe teritoriul României (Buzău, Vrancea, Brăila), pe care le-ar fi transportat în Marea Britanie și Irlanda şi pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în folosul acestora.

Serviciile sexuale ar fi fost anunțate pe site-uri web dedicate, iar actele infracționale s-ar fi săvârșit în apartamente închiriate, din diferite oraşe.

Membrii grupului ar fi transferat încasările în România, unde ar fi achiziționat diferite active valoroase, bunuri mobile și imobile, în vederea disimulării originii ilicite a veniturilor.

În urma perchezițiilor din România, au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 21.470 de euro, 4.300 de lei, 70 de lire sterline, 12 telefoane mobile, mai multe carduri bancare, un laptop, o cantitate de drog de mare risc (cocaină) și înscrisuri.

De asemenea, a fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la șase imobile și șase autoturisme, până la concurența a 481.000 de lire sterline și 427.000 de euro.

Două dintre autoturismele indisponibilizate, în valoare de 100.000 și respectiv 40.000 de euro, au fost preluate în custodie de către Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

În urma perchezițiilor din Irlanda, a mai fost depistat un bănuit. De asemenea, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 9 telefoane mobile, un laptop și înscrisuri.

Perchezițiile domiciliare s-au desfășurat în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare irlandeze şi britanice, prin intermediul EUROJUST.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au fost conduse, în vederea audierii, 9 persoane.

În urma materialului probator administrat, la data de 19 aprilie a.c., cinci persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 38 de ani, au fost reţinute de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău. Faţă de alte patru persoane, a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În cursul zilei de  20 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, a dispus arestarea preventivă a celor 5 persoane reținute, pentru 30 de zile

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Ploieşti, precum și al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 5 =