Aproape 350 de cadre didactice și nedidactice, din cadrul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Buzău, au protestat astăzi, în fața Prefecturii. Oamenii sunt nemulțumiți că din proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar a fost eliminat un articol potrivit căruia salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic.
Dascălii buzoieni spun că sunt dispuși chiar să declanșeze o grevă generală, dacă nu le sunt ascultate revendicările. Unii dintre profesorii sau educatori prezenți la protest, aflați în prag de pensionare, au ales să iasă în stradă pentru a-i susține pe cei tineri. Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, speră că doleanțele dascălilor vor fi ascultate.
El s-a arătat un susținător al drepturilor profesorilor, în contextul în care cunoaște problemele din învățământ, de la un membru al familiei, care a fost cadru didactic. Sindicaliștii buzoieni din învățământ au atras atenţia și asupra faptului că personalul didactic şi nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condiţiile de muncă, în ciuda faptului că sunt numeroase situațiile în care aceștia prestează muncă suplimentară.