AMENAJAREA UNUI CIMITIR NOU, LA BUZĂU, BATE PASUL PE LOC

0
183

Amenajarea cimitirului municipal din Buzău bate pasul pe loc. Cimitirul ar fi trebuit finalizat până la sfârşitul anului 2021, dar proiectul s-a tot amânat. Un prim pas în demersurile municipalităţii de a rezolva criza acută a locurilor de veci cu care se confruntă municipiul a vizat elaborarea Planului Urbanistic Zonal. În prezent, Primăria Buzău a ajuns în etapa în care așteaptă un ultim aviz de la Ministerul Dezvoltarii. Primarul Constantin Toma spune că birocrația a pus bețe în roate realizăriii acestei investiții, motiv pentru care a fost  nevoit să apeleze la relațiile pe care și le-a creat de-a lungul timpului.

În scopul construirii cimitirului municipal, în luna octombrie, 2018, Guvernul a aprobat trecerea unui teren viran de 5,7 hectare, din administraţia Armatei, în cea a Primăriei. Municipiul Buzău se confruntă cu o acută criză de locuri de veci de mult timp. În fiecare an, în oraş sunt înregistrate aproximativ 2.000 de decese, în timp ce în cimitirile municipale şi parohiale mai sunt câteva sute de locuri libere.

Pentru construcția noului cimitir, din cartierul Micro XIV, Primăria Buzău va investi o sumă de două ori mai mare decât alocase inițial. Mai precis, de la 6 milioane de lei, cât era trecut în proiectul inițial, suma necesară amenajării cimitirului a ajuns la aproape 13 milioane de lei. Banii alocați în plus vor fi folosiți pentru amenajarea drumurilor și căilor de acces în cimitir. Potrivit proiectului de execuție, cimitirul din cartierul Micro XIV va avea propria capelă, o clădire administrativă, clopotniță și grupuri sanitare. În total, suprafața construită va însuma 934 de metri pătrați, iar pe restul terenului vor fi amenajate 3.820 de locuri de veci. De asemenea, în zona cimitirului vor fi amenajate 107 locuri de parcare. Oraşul Buzău deţine patru cimitire municipale, administrate de Urbis Serv. Este vorba despre cimitirele Dumbrava, Eroilor, Cimitirul Sfântul Gheorghe şi cel de la Fabrica de Bere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

87 + = 91