REGULAMENTUL PARCĂRILOR ÎN RÂMNICU SĂRAT SE SCHIMBĂ

0
327

Regulamentul de organizare și funcționare privind administrarea, atribuirea și licitarea locurilor de parcare de reședință din Râmnicu Sărat ar putea fi modificat. Administrația locală consideră că aceste modificări se impun, chiar dacă regulamentul a fost aprobat recent. Autoritățile din Râmnicu Sărat sunt convinse că numărul mare de autotursime și, implicit, amenajarea unui număr mare de locuri de parcare duc la blocarea orașului.

Reprezentanții Primăriei precizează că în toate cartierele muncipiului trebuie să existe căi de acces pentru autospecialele de intervenții rapide. Societatea Acvaterm Râmnicu Sărat are în administrare un număr de aproximativ 3.300 de locuri de parcare pentru cetățeni. Râmnicenii solicită reprezentanților Primăriei să țină cont de toate propunerile făcute privind modul de organizare în cazul parcărilor de domiciliu, astfel încât deciziile luate să nu creeze și mai mult haos în parcările de rezidență.

Pentru fluidizarea și siguranța traficului, unii dintre locuitori propun instituirea sensurilor unice pe străzile înguste și aglomerate ale orașului, dar și interzicerea parcării autoturismelor pe trotuare, situație des întâlnită în cartierele de case.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =