VREȚI SĂ SCHIAȚI ÎN WEEKEND! IATĂ CARE SUNT PÂRTIILE DESCHISE, DE PE VALEA PRAHOVEI

0
281

Administratorul domeniului schiabil din Bușteni a declarat că o ceremonie care va marca deschiderea oficială a sezonului va avea loc, sâmbătă, de la ora 17,00, momentul urmând să fie marcat de o coborâre cu torţe a celor de la Salvamont, a monitorilor de schi şi a celor de la Clubul Sportiv Caraiman Buşteni, dar şi de un foc de artificii. Stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de centimetri pe Kalinderu 1, iar Fun Park-ul amenajat la baza domeniului schiabil funcţionează cu toate instalaţiile.

La Sinaia, domeniul schiabil de altitudine a fost  închis vineri din cauza vremii, în condiţiile în care, la Cota 2000, viteza vântului depăşea 75 km/h, vizibilitatea era zero în şaua Vârful cu Dor, iar pârtiile nu pot fi amenajate. În această staţiune se poate schia doar pe Pârtia Nouă, care este amenajată şi deschisă, fiind deservită de Gondola Sinaia (tronsonul Cota 1000 – Cota 1400).

În ceea ce priveşte domeniul schiabil de la Azuga, reprezentanţii primăriei au precizat că se schiază pe toată pârtia Sorica în condiţii bune, iar la Cazacu se schiază doar pe pârtia de începători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 22 = 32