MAI MULȚI BANI PENTRU INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI

0
330

Pentru a ține cât de cât pasul cu inflația, parlamentarii vor să crească indemnizaţia de creştere copil şi stimulentul de inserţie. Părinţii ar urma să primească mai mulţi bani, nu doar în perioada în care stau acasă, ci şi dacă vor să se întoarcă mai repede la serviciu.

Dacă indemnizaţia de creştere copil ar fi actualizată la situaţia economică din zilele noastre, valoarea ei maximă ar depăşi 11 mii de lei, în timp ce părinţii care aleg să se întoarcă mai devreme la serviciu din concediu de creştere copil ar fi primit cel mult 1.707 lei.

În această situaţie sunt peste 410 mii de români, dintre care 14% sunt bărbaţi. Numai în luna decembrie a anului trecut, statul a plătit peste 533 de milioane de lei pentru indemnizaţia de creşterea copilului, cât şi pentru stimulentul de inserţie.

Impactul bugetar ar fi de cel puţin 80 de milioane de lei, pe lună. Iniţiatorii proiectului cred că părinţii îşi vor dori să revină mai repede la muncă.

Sociologii consideră că doar această măsura nu este suficientă pentru a-i convinge pe români să devină părinţi.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului n-a mai fost actualizată din 2017, iar cuantumul maxim se ridică la 8.500 de lei, în timp ce valoarea stimuletului de inserţie a fost indexată ultima dată în 2021 şi este de cel mult 1.500 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 + = 14