PAȘI IMPORTANȚI PENTRU ÎNFIINTAREA SERVICIULUI SALVAMONT, LA BUZĂU

0
291
Foto: www.salvamontromania.ro

Înființarea Serviciului Salvamont Buzău este tot mai aproape de realitate. Consiliul Județean Buzău a elaborat documentația care stabilește modul de organizare și funcționare a structurii care va acorda ajutor turiștilor care se abat de la traseele marcate din județ sau întâmpină alte dificultăți în timpul călătoriilor. Potrivit proiectului, formația de salvare montană de la Buzău va fi alcătuită din minimum șase membri salvatori montani, iar unul dintre aceștia va fi ales șef de formație. Cât privește sediul Salvamont Buzău, atât primăria comunei Siriu, cât și cea a orașului Pătârlagele, au oferit autorităților spații gratuite, care urmează să fie evaluate, pentru a se stabili dacă sunt adecvate acestui tip de activitate. După înființarea serviciului, vor urma etape organizatorice prealabile funcționării la parametrii minimi. În acest sens, în bugetul județului pe anul 2023 este prevăzută o sumă de 700.000 lei pentru a acoperi, parțial, achiziția unor  dotări minime, dar și pentru angajarea și formarea personalului de intervenție. În prezent, activitatea de intervenție montană este acoperită de Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu”, în baza unor convenții de colaborare încheiate cu Consiliul Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =