PRIMUL AMICAL,PRIMA VICTORIE

0
253
Sursa foto: Facebook// SC Otelul Galati

Primul amical al iernii a adus și prima victorie pentru Gloria Buzău. Într-o partidă de pregătire, disputată la Râmnicu Sărat, sâmbătă, 21 ianuarie, echipa din Crâng s-a impus cu 2-0 în fața CSM Râmnicu Sărat, formație situată în fruntea Seriei 2 a Ligii 3.

Tehnicianul Gloriei, Adrian Mihalcea, a mizat pe aproape toți jucătorii pe care i-a adus în această iarnă, în pauza de la mijlocul sezonului, Denis Rusu, Istfan Fulop, Alexandru Șuteu, Andrei Pandele și Răzvan Greu. Pandele chiar s-a numărat printre jucătorii care și-au trecut numele pe lista marcatorilor, el reușind să deschidă scorul în repriza a doua, în minutul 53, din lovitură liberă de la 25 de metri.

Scorul final, 2-0 pentru Gloria Buzău, a fost stabilit de tânărul Nicuşor Brîncoveanu, chemat de Adrian Mihalcea la echipa mare, după ce în prima parte a sezonului a jucat la nivel de juniori pentru trupa buzoiană.

Confruntarea nu a fost una fără emoții pentru Gloria Buzău, pentru că Andrei Blejdea a fost înlocuit din cauza unor probleme medicale, dar clubul a anunțat că absența acestuia va fi de scurtă durată. De asemenea, pe teren nu și-a făcut apariția Istfan Fulop, chiar dacă  problemele sale medicale nu sunt unele grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

52 + = 54