ANGAJAȚII M.A.I., ÎN MISIUNE PENTRU PROTECȚIA CETĂȚENILOR

0
286

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în zilele de Crăciun, misiunile pentru protecţia cetăţenilor, fiind asigurată o prezenţă activă în teren cu accent pe zonele turistice, evenimentele publice şi drumurile intens circulate. Potrivit MAI, la nivel naţional, în prima zi de Crăciun s-a asigurat intervenţia la 3.051 de evenimente de ordine publică. În ceea ce priveşte zona situaţiilor de urgenţă, ca urmare a manifestării unor tipuri de risc şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, au fost efectuate 1.560 de intervenţii, din care 86,09% de către echipaje SMURD.
Astfel, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în 1.338 de situaţii pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea, au desfăşurat 66 de intervenţii pentru stingerea incendiilor şi 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.Acţiunile pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua, în toată această perioadă, structurile Ministerului Afacerilor Interne fiind pregătite să acţioneze, cu efective suplimentate şi în sistem integrat. Având în vedere că majoritatea românilor se vor întoarce  acasă, se recomandă adoptarea unei conduite preventive pe drumurile publice.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe cele mai circulate artere pentru a fluidiza circulaţia şi pentru a preveni accidentele grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here