HOROSCOP 21-27 OCTOMBRIE 2022

0
259

Berbec – Amestecul dulce-amar este frecvent și dificil de gestionat, însă dacă ai să fii ferm în deciziile tale și realist vei depăși totul cu bine. Nu te baza pe cei dragi, întrucât au alte treburi de făcut și nu îți pot oferi atenție, afecțiune sau gesturi tandre.

Taur – Multă forfotă în plan domestic. Sunt zile bune pentru curățenii generale, reparații sau dialog cu membrii familiei pe chestiuni patrimoniale. Controversele sunt prezente, dar le poți gestiona cu puțin efort și bunăvoință.

Gemeni – Relațiile cu anturajul apropiat sunt dinamice și surprinzătoare. Ar fi bine să te desprinzi de acei prieteni care s-au dovedit neserioși sau profitori. Călătoriile pe distanțe scurte reprezintă o altă temă importantă a săptămânii.

Rac – Ar fi bine să urmezi o listă de priorități, deoarece sunt șanse mari să cheltuiești pe lucruri inutile sau defecte. De asemenea sunt posibile furturile și pierderile de orice fel. Dialogurile se vor purta pe tonuri ridicate, astfel că ar fi bine să eviți persoanele și situațiile conflictuale.

Leu – Stările tale de spirit îi vor uimi pe ceilalți și astfel pot apărea situații tensionate sau certuri în toată regula. Ar fi bine să te odihnești și să te retragi din forfota cotidiană. Este o perioadă cu restricții financiare, astfel că înțelept ar fi să te rezumi la cheltuieli și consumuri strict necesare.

Fecioară – Ai avea nevoie de o vacanță, în general, și ar trebui să ții cont de asta. Ai prea puțină energie vitală ca să te mai ocupi de alții și de problemele lor, iar combativitatea și dorința de implicare în prea multe activități sunt la cote mari. Controlează-ți reacțiile și ai încredere că va fi bine!

Balanță – Este bine să renunți rapid la cei care stau în preajma ta, doar pentru scopurile lor personale. A doua parte a săptămânii îți aduce posibilitatea de a te retrage în locuri liniștite, departe de zgomotul cotidian și de a te gândi pe îndelete la evenimentele și oamenii din preajma ta.

Scorpion – Imaginea ta în ochii celorlalți se va modifica, depinzând numai de tine să o îmbunătățești sau să o lași de izbeliște. Prudență, răbdare, tolereanță și ascultă ce îți spun ceilalți! Sunt șanse să primești informații și sfaturi pertinente, chiar dacă pe alocuri, unele îți displac.

Săgetător – Ești mai mult pe drumuri, fie într-o călătorie de agrement, fie ești nevoit să rezolvi chestiuni personale sau profesionale în locații diferite. Se recomandă prudență la drum, pentru că sunt posibile neplăceri. Fii răbdător și evită conflictele!

Capricorn – Se întrezăresc cheltuieli neașteptate, destul de mari și unele care pur și simplu le plătești, dar nu înțelegi de ce tu, și până la urmă, pentru ce. Datorită partenerului de viață, unor rude sau colaboratorilor sunt posibile răsturnări de situații financiare greu de estimat.

Vărsător – Sunt posibile răsturnări de situație în relația matrimonială, dar și în cele de afaceri sau de colaborare. Fii prudent și evită escaladarea conflictelor, întruct există detalii ascunse ale acestor relații pe care nu ai cum să le deslușești acum.

Pești – Multă activitate la locul de muncă. Responsabilități noi, schimbări în regimul muncii, relații colegiale disonante și multă incertitudine. Este bine să te ocupi numai de îndatoririle tale. Provocările pot fi mari și păguboase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 39 = 46