A ȘASEA VICTORIE LA RÂND

0
214
Sursa foto: Facebook//Gloria Buzău Handbal

SCM Gloria Buzău continuă să impresioneze în noul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin. Miercuri seară, în Sala sporturilor, formația buzoiană a învins gruparea SCM Rm. Vâlcea, într-un meci contând pentru etapa a 6-a.

Fetele lui Adrian Chiruţ au dat uitării, pentru câteva ore, partidele cu Malaga, din turul 2 preliminar al Cupei EHF şi s-au concentrat asupra jocului cu Vâlcea, un adversar, pentru ele, din ce în ce mai accesibil în ultimul timp. Nici de data aceasta n-a fost un scenariu mult diferit, oltencele au menţinut un oarecare echilibru doar în primul sfert de oră, după care jocul a curs într-o singură direcţie, spre poarta lor. Tot timpul la conducere, buzoiencele s-au îndreptat spre un final lipsit de emoţii: 33-28.

Cu şase victorii din şase partide, Gloria s-a reinstalat în fotoliul de lider absolut al Ligii Naţionale şi se poate gândi deja la marea provocare spaniolă, de sâmbătă, când are de apărat un singur gol în faţa formației Malaga, pentru calificarea în turul 3 preliminar al Cupei EHF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =