UN NOU CONSORȚIU ȘCOLAR

0
236

Unitățile de învățământ din Râmnicu Sărat s-au constituit într-un nou consorţiu școlar, care ar urma să contribuie la dezvoltarea învăţământului la nivelul municipiului. Noul consorțiul școlar preuniversitar de stat poartă tot denumirea ,,Principele Ferdinand”. La nivelul Râmnicului, a mai existat un consorțiu școlar, dar perioada contractului de parteneriat a acestuia a încetat de drept. Acum, din noul consorțiu școlar fac parte toate unitățile de învățământ de la nivelul municipiului.

Înființarea noului consorțiu școlar a fost dezbătută la ultima ședință a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat. Prin înfiinţarea consorţiului şcolar, se asigură, printre altele, mobilitatea personalului între unităţile de învăţământ preuniversitar care fac parte din consorţiu, utilizarea în comun a resurselor, lărgirea oportunităţilor de învăţare oferite elevilor, accesul la proiecte, precum şi eficientizarea utilizării resurselor financiare, alocate de la bugetul local. Contractul de parteneriat între unitățile de învățământ din Râmnicu Sărat are o durată de cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =