HOROSCOP 30 SEPTEMBRIE – 06 OCTOMBRIE 2022

0
336

Berbec – Dispui de mult farmec, prin ajutorul oferit de energia astrală a acestor zile, aşa încât foloseşte-l cu încredere şi lămureşte toate animozităţile. Capitolul financiar este favorizat. Este o perioadă bună de a-ţi negocia drepturile salariale.

Taur – Fie că stai acasă, fie că mergi la serviciu, tendința de a te implica în tot felul de treburi îi poate necăji pe ceilalți, întrucât îi pui în poziții defavorizate. S-ar putea ca unele relaţii să le rupi definitiv şi să te retragi din unele proiecte.

Gemeni – Eşti vesel şi îndrăgostit. Relaţia cu persoana iubită poate cunoaşte ceva neplăceri, dar sunt pasagere. Mentalul profund este la cote înalte. Gândurile îţi zboară către noi orizonturi de cunoaştere, însă se pare că mai ai de înţeles şi asimilat lecţiile evenimentelor din prezent.

Rac – Familia şi locuinţa sunt principalele domenii spre care ar trebui să îţi îndrepţi atenţia. Dialogurile cu prietenii sunt destul de aprinse, recomandat fiind să abordezi totul cu prudenţă şi discernământ. Temperează-ţi reacţiile de moment, pentru că se pot strica relaţii bune.

Leu – Relaţiile sentimentale sunt dinamice şi înconjurate de neprevăzut. Sunt probabile controverse sentimentale, revenirea unor persoane dragi din trecut care îți pot răscoli sufletul foarte mult. Prudență și discernământ! Este vremea să-ți reconfigurezi întreaga filozofie de viață.

Fecioară – Călătoriile în străinătate sau studiile pe termen lung sunt susţinute de astre, dar atenţie că neprevăzutul îşi poate face de cap. Relaţiile cu şefii sunt interesante şi ai putea observa că ţi se acordă mai multă susţinere socială. Ar fi bine să te ocupi și de treburile gospodăreşti.

Balanță – Personalitatea ta se va face remarcată în anturaj, datorită vivacităţii cu care abordezi totul în jurul tău. Ai chef să te ocupi de propria ta persoană, recomandabil fiind să-ţi înfrumuseţezi atât trupul, cât şi sufletul. Se întrezăresc întâlniri interesante cu prietenii apropiaţi.

Scorpion – Eşti foarte retras şi preocupat doar de sufletul tău. Sunt zile potrivite unei introspecţii şi, totodată, planificării unor noi direcţii de viaţă. Predomină stările neliniştitoare, visele și viziunile premonitorii, însă toate au rolul de a te ajuta să-ţi identifici mai uşor priorităţile. Sănătatea este destul de afectată, bine fiind să te odihnești.

Săgetător – Fii atent la relaţiile sentimentale, pentru că persoana iubită se poate dovedi totodată şi un prieten de nădejde. Sfera muncii este activă, existând posibilitatea apariţiei unor noi sarcini de serviciu sau alte colaborări. Selectează cu atenţie activităţile pe care le poţi onora.

Capricorn – O discuţie cu un şef sau cu autorităţile te-ar putea pune pe gânduri. Se pare că există mici nereguli legate de îndeplinirea sarcinilor tale de lucru, însă le poţi depăşi fără probleme. Ia aminte la ce se petrece la locul de muncă! Este posibilă apariţia unui protector în viaţa socială.

Vărsător – Dorinţa de rafinare sufletească este la cote înalte pentru tine. Este nevoie să te ocupi de latura ta educativă, chiar şi prin lucruri mărunte, cum ar fi lecturarea unei cărţi bune sau vizionarea unui film. Nu este o perioadă propice călătoriilor.

Pești – Latura educativă este un subiect bun de luat în considerație în această perioadă. Gândirea şi comunicarea sunt umbrite, deci fii prudent la ce spui. Există riscul să promiţi anumite lucruri şi să nu te poţi ţine de cuvânt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here