GINA CHIVULESCU, DIRECTORUL TEATRULUI „G. CIPRIAN” BUZĂU:,,FESTIVALUL TEATRULUI TÂNĂR” PUNE ORAȘUL ÎN MIȘCARE TIMP DE OPT ZILE.”

0
456

Teatrul “George Ciprian” din Buzău continuă, și în acest an, cu unul dintre evenimentele culturale emblematice care poartă marca instituției – Festivalul ,,Săptămâna Teatrului Tânăr”, care se va desfășura în perioada 15- 22 octombrie. Prin selecția propusă la cea de-a IX-a ediție, evenimentul pune sub lumina reflectoarelor creatori tineri și talentați. Cele opt zile de festival vor include piese din repertoriul clasic și contemporan, montate în viziuni regizorale proaspete și inovatoare. Cert este că unii dintre cei mai talentaţi tineri actori şi regizori români au ocazia să impresioneze spectatorii la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, într-o stagiune specială dedicată lor. Pentru tinerii actori şi regizori români, „Săptămâna Teatrului Tânăr” de la Buzău poate constitui o rampă de lansare. Asta, mai ales că în ultimii ani, pandemia afectat grav activitatea cu public a teatrelor, în toată ţara, dar nu numai. Este adevărat că deși totul este încă la început, agitația ce cuprinde organizarea acestui eveniment este în toi. Așadar, vom avea actori de la câteva teatre din țară și…poate ar fi mai bine să mă opresc aici. Voi lăsa acum ocazia să ne dezvăluie câte ceva despre acest eveniment, ce va pune din nou Buzăul pe harta culturală a țării, directorului Teatrului „G. Ciprian” Buzău, Gina Chivulescu, în cadrul următorului interviu:

Reporter: În perioada imediat următoare pregătiți un nou festival…  ,,Săptămâna Teatrului Tânăr”, ediția a IX–a!  Care este istoria acestui festival?

Gina Chivulescu: Festivalul ,,Săptămâna Teatrului Tânăr” este deja un reper cultural al Buzăului, deoarece aduce în atenția publicului noua generație de artiști, fie că vorbim despre actori, regizori sau scenografi. Ajuns deja la cea de-a 9-a ediție, acest festival pune sub lumina reflectorului creatori tineri și talentați. „Săptămâna Teatrului Tânăr” reprezintă o invitație într-o călătorie culturală, o reîndrăgostire de teatru, un prilej de descoperire a tinerilor artiști, dar și de a aduce împreună mai multe generații de actori.

Rep.: Care este selecția pentru ediția din acest an?

G.C.: Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, organizează cea de-a IX-a ediție, în perioada 15 și 22 octombrie. ,,Festivalul teatrului tânăr” pune orașul în mișcare timp de opt zile. Programul acestei ediții include spectacole care se adresează tuturor categoriilor de vârstă și reunește producții ale instituțiilor de spectacol din întreaga țară. Vorbim aici despre Trupa 3,14 din Buzău, Teatrul Maria Filotti din Brăila, Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, UnTeatru – București, Teatrul Regina Maria – Oradea. Vom avea, ca de fiecare dată, și spectacole pentru copii în zilele de weekend.

Rep.: Toată lumea știe că, dintre toate instituțiile județului Buzău, Teatrul „George Ciprian” are cel mai mare grup de voluntari. Pentru ediția a IX-a a festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr” câți voluntari s-au înscris?

G.C.: Momentan, pe stagiunea actuală 2022 – 2023 sunt înscriși aproximativ 60 de voluntari, care participă activ la toate evenimentele sau atelierele organizate de Teatrul „George Ciprian”.  Pentru festival, deja avem nenumărate solicitări de la elevi din diferite unități de învățământ. Vom vedea pe viitor câți voluntari se vor înscrie până la începerea evenimentului.

Rep.: Care este rolul voluntarului? De exemplu, ce activități au în cadrul festivalului?

G.C.: În perioada dinaintea festivalului voluntarii ne ajută în promovarea evenimentului. Mai exact, promovarea prin afișaj stradal sau distribuire de flyere. Anul trecut au realizat și un flash-mob stradal coordonat de coregrafa și actrița Mihaela Mardare. Sunt extrem de multe activități pe care ei le realizează. Pe majoritatea îi puteți vedea în serile de spectacol cum vă întâmpină cu zâmbetul pe buze în foaierul teatrului și vă urează:  „Vizionare plăcută!”

Rep.: Ce ne puteți spune despre prețul biletelor și de unde pot fi cumpărate?

G. C.: Biletele pot fi achiziționate de la Teatrul „George Ciprian” din Aleea Castanilor. După cum știți, dumneavoastră și cititorii dumneavoastră, din perioada pandemiei am dezvoltat foarte mult platforma de bilete on-line. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul www.teatrulgeorgeciprian.ro, din secțiunea BILETE ONLINE. Dacă cineva întâmpină probleme pe platformă, începând cu luna septembrie 2021 am adăugat pe site-ul Teatrului George Ciprian și un chat, unde o colegă răspunde în timp real și unde vizitatorii pot cere informații cu privire la achitarea biletelor on-line sau fizic, despre spectacolele viitoare sau orice alte curiozități despre evenimentele ce au loc. Acest lucru face mult mai ușoară achiziționarea biletelor.  De asemenea, avem paginile de social media, Teatrul George Ciprian și Voluntarii Teatrului George Ciprian, unde pot fi găsite toate informațiile cu privire la Festivalul ,,SĂPTĂMÂNA TEATRULUI TÂNĂR”. Vă așteptăm la teatru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

25 + = 30