Calificare, dar cu mari emoții, pentru Gloria Buzău, în grupele Cupei României, Formația din Crâng s-a impus cu 4-2, după prelungiri, într-un meci din play-off-ul competiţiei, disputat ieri seară, pe terenul divizionarei a treia arădene, Şoimii Lipova.
Arădenii, locul 4 în Seria a 8-a a Ligii a 3-a, au oferit o replică puternică trupei din Crâng, încă din startul meciului, însă Gloria a fost cea care deschis scorul prin Alexandru Boiciuc. Până la pauză, gazdele au restabilit, totuși, egalitatea, după reuşita lui Bulza.
Buzoienii au trăit periculos ultima parte din timpul regulamentar, după ce arădenii au trecut în avantaj, în minutul 72, după execuţia superbă a lui Susan, dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, la care titularul din poarta din acest meci al Gloriei, Albert Popa, n-a avut replică. Au fost însă doar patru minute de panică, Mihai Neicuţescu finalizând simplu centrarea din lovitură liberă a lui Gaitan: 2-2 finalul timpului regulamentar.
Gloria Buzău a început decisă prelungirile şi după două ratări uriașe ale lui Vali Alexandru şi Gaitan, Ariel Lopez a înscris pentru un liniștitor 3-2. Buzoienii au rămas fără Albert Popa, eliminat după al doilea avertisment, însă reuşita lui Rareş Uţiu a pus capăt definitiv emoţiilor. S-a încheiat 2-4 şi Gloria s-a calificat în grupele Cupei României!