HOROSCOP 23 -29 SEPTEMBRIE 2022

0
339

Berbec – Nu prea ai tu chef de distracţii şi aventuri, însă încearcă să nu strici şi cheful altora. Toate vin în beneficiul tău, până la urmă, chiar dacă acum nu pare. Se întrezăresc multe treburi de făcut la locul de muncă. Sănătatea este vulnerabilă.

Taur – Pot ieși la iveală secrete de familie, acțiuni și decizii ale membrilor familiei care, pe undeva, contravin nevoilor sau dorințelor tale. Discuţiile în contradictoriu vor fi la ordinea zilei, însă succesul va fi  de partea ta. Delimitarea între viaţa ta şi a celorlalţi este de dorit.

Gemeni – Evită să-ți divulgi planurile și să emiți păreri la adresa altora. Unii te pot înțelege greșit și de aici un șir lung de neplăceri. De asemenea, este posibil să decizi că atitudinea faţă de rude şi prieteni apropiaţi trebuie reconfigurată. Indicate sunt treburile gospodăreşti sau acțiunile cu persoana iubită.

Rac – Eşti hotărât să te ocupi de tot şi toate şi chiar vei reuşi. Însă, agresivitatea și graba sunt accentuate. Este posibil să fii nevoit să reiei unele activități personale sau profesionale, mai ales pe secțiunea detalii. La nevoie roagă pe cineva apropiat să te ajute.

Leu – Sufletul tău are nevoie de odihnă şi de un nou plan de viaţă. Se pot evidenția afecțiuni mai vechi sau mai noi, de aceea fii prudent și îngrijește-te corespunzător. Pe de altă parte, este o perioadă bună pentru discuții tăinuite, cu oameni de încredere.

Fecioară – Se pot ivi neînţelegeri datorită divergenţelor de opinii, însă le poţi depăşi cu puțin efort și bunăvoință. Ocupă-te doar de activităţile de rutină şi încearcă să te odihneşti mai mult. Trasează-ți planuri noi și apropie-te de oameni erudiți.

Balanță – Este o perioadă de mari răscoliri, fiind posibile turnuri ale unor situații considerate până nu demult sigure și confortabile. Poţi obţine favoruri sau chiar îndatoriri noi la locul de muncă, ce îţi vor aduce faimă şi recunoaştere. Există persoane în jurul tău care nu te văd cu ochi buni.

Scorpion – Sunt posibile evenimente interesante, răscolitoare şi pe segmentul muncii legat de străinătate, parteneri străini sau interviuri pentru un job. Şefii îţi vor recunoaşte meritele şi îți  vor răsplăti eforturile depuse în ultimul timp.

Săgetător – Dorinţa de a te ocupa în mod special de sufletul tău va fi evidentă. De bun augur sunt activităţile culturale sau dialogurile cu oameni interesaţi de spiritualitate. Este posibil să-ţi redefineşti legătura cu planurile divine, reuşind să înţelegi că totul are un rost.

Capricorn – Discuții aprinse, revenire asupra unor subiecte delicate, vechi. Chiar dacă vei avea tendinţa de a respinge orice vine din partea celorlalți, ai încredere că astrele aranjează totul în favoarea ta. Este posibilă apariţia unui binefăcător.

Vărsător – Locul de muncă şi sănătatea primesc energii deosebite, care vor răscoli totul. Poţi primi noi sarcini de serviciu, plăcute sau mai puțin, alături de colegi binevoitori sau mai puțin binevoitori. Sănătatea este foarte vulnerabilă, bine fiind să te îngrijești corespunzător.

Pești – Există ostilitate pe segmentul amoros, de aceea fii prudent și nu da curs primului impuls. Controlează-ți reacțiile, evită critica și ai răbdare. Tăcerea e de aur în această săptămână pe toate segmentele vieții cotidiene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here