CARDURILE SOCIALE, MĂSURĂ EXTINSĂ ȘI ÎN 2023

0
92

Persoanele cu venituri mici vor beneficia de cardurile sociale în valoare de 50 de euro și anul viitor. Guvernul a decis să extindă măsura tichetelor valorice până în vară și are în plan să mențină această facilitate și în anii următori. Până acum, peste 2,3 milioane de români au primit carduri sociale. Tichetele au fost acordate la începutul verii și au fost încărcate până acum de două ori, cu câte 250 de lei, la fiecare două luni.

În total, puțin peste un milion de lei, bani proveniți atât din fonduri europene cât și de la bugetul statului, au virat autoritățile prin intermediul cardurilor electronice. Inițial, măsura a fost gândită până la finalul anului, însă autoritățile au decis să prelungească programul. Cardurile sociale au fost acordate pentru a-i ajuta pe titulari să își cumpere alimente de strictă necesitate. Mulți au încercat să cumpere de la magazine alcool și tutun. Alții au vrut să le folosească la jocurile de noroc și au rămas fară ele.

În total, peste 63.000 de vouchere sociale au fost blocate după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a constatat că beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei. Voucherele sociale au fost blocate și pentru românii care fie au avut o adresă incompletă, locuiesc în acest moment într-un cămin de seniori, nu sunt în țară, lipsesc din localitate sau au decedat. Alții au refuzat să primească respectivul tichet din motive religioase. Cardurile electronice pot fi folosite în 25.000 de magazine. Lista lor poate fi consultată pe site-ul fonduri-ue.ro.

Voucherele sunt adresate pensionarilor și perosanelor cu handicap, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, familiilor cu cel puțin doi copii și monoparentale, care au venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 de lei, familiile care beneficiază de ajutor social și persoanele fără adăpost. Următoarea încărcare a cardurilor sociale, în cea de-a  treia tranșă, se va face în lunile octombrie-noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =