ACELAȘI CONSTRUCTOR PENTRU AUTOSTRADA BUZĂU-FOCȘANI

0
248
Sursa foto: media.realitatea.net

Realizarea tronsoanelor 2 și 3 ale secțiunii Buzău – Focșani, din Autostrada A7, a fost încredințată aceluiași constructor, Dorinel Umbrărescu, cel care a încheiat deja contractele de execuție pentru celelalte două tronsoane ale autostrăzii, respectiv 1 și 4. Tronsonul 2 al autostrăzii Buzău-Focșani, Vadu Pașii-Râmnicu Sărat, are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei (fără TVA), iar contractul include construcția a 12 poduri printre care se numără podurile peste râul Râmnicu Sărat și Drumul Național 22. Tronsonul 3, Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni, are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA), iar pe acest tronson vor fi construite 18 poduri și un pasaj, printre care se numără podurile peste Drumul Județean 205R și peste pârâul Ramna. Pentru primele două tronsoane câștigate de aceeași asociere de firme, Buzău – Vadu Pașii și Mândrești Munteni – Focșani Nord, nu a fost depusă nici o contestație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 1 =