BENEFICII EXTRASALARIALE PENTRU ANGAJAȚI

0
250

4 din 10  companii oferă angajaților beneficii extrasalariale, acestea fiind și un criteriu important pentru candidaţi atunci când îşi aleg angajatorul. Datele reies dintr-un sondaj realizat recent, de o platforma online de recrutare a forței de muncă.

Tichetele de masă apar cel mai frecvent în structura pachetului de beneficii, 77,1% dintre angajatori declarând că le au incluse. Sunt urmate de primele de sărbători, oferite de 68,6% dintre respondenţi, abonamente de sănătate la clinici private –aproape 56 % şi zile libere suplimentare , 41 %.

40% oferă angajaţilor acces la training-uri de specializare profesională, 34,3% organizează petreceri anuale cu echipa sau teambuilding-uri, 31,4% decontează transportul, iar 30% oferă vouchere cadou.

Bonusurile de performanţă, pachetele de acţiuni, evenimentele mondene trimestriale, voucherele pentru ziua de naştere sau vinerea scurtă sunt alte beneficii care completează lista, insa acestea  se regăsesc, totuşi, într-un număr mic de companii.

40% dintre cei care au participat la sondaj au răspuns că, faţă de anul trecut, oferă mai multe beneficii angajaţilor. 55,7% oferă la fel de multe, în timp ce, pentru 4,3%, pachetul extrasalarial s-a diminuat. Cei mai mulţi dintre cei care au acum mai multe decât anul trecut indică şi o alocare suplimentară de buget, cuprinsă între 5 şi 10%.

Suma medie cheltuită pentru bonusurile extrasalariale este cuprinsă între 400 şi 600 de lei pe lună, pentru fiecare angajat. 18,3% au un buget mai mic de 400 de lei, la fel de mulţi între 600 şi 800 de lei, iar  5,6%  cheltuie chiar si peste 1.000 de lei.

Întrebaţi care ar fi acele beneficii pe care le-ar introduce dacă nu ar avea limită de buget şi despre care ştiu că sunt foarte dorite de angajaţi, 72,5% dintre managerii şi specialiştii în Resurse Umane participanţi la sondaj au menţionat cel de-al 13-lea salariu. Mai mult de jumatate ar opta şi pentru săptămâna de lucru de 4 zile, cu scurtarea programului de lucru la 32 de ore pe săptămână, un sfert ar acorda beneficii pentru acoperirea cheltuielilor casnice, cum ar fi facturile la utilităţi, iar 29% i-ar recompensa pe angajati cu un pachet extins si către membrii familiei.

Sondajul a fost realizat în luna august, pe un eşantion de 170 de companii respondente.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 5 =