DIN NOU, LIDERELE CAMPIONATULUI

0
295
Sursa foto: Arhivă/Gloria Buzău Handbal

SCM Gloria Buzău a revenit în fruntea Ligii Naţionale de handbal feminin după victoria obţinută, duminică seară, în Sala Sporturilor, împotriva Măgurei Cisnădie, în etapa a 4-a a campionatului.

Gloria şi Cisnădie, ambele reprezentând România în Liga Europeană de Handbal, au oferit o întâlnire spectaculoasă, în care echilibrul a fost cuvântul de ordine. Prima parte a partidei a fost, însă, controlată de adversare, mereu la conducere până în minutul 18. Gloria a recuperat în finalul primei reprize, pe care a încheiat-o în avantaj minim, 14-13.

Aceeaşi dispută pasionantă s-a consumat şi după pauză, iar după primele 10 minute, tabela arăta, 17-17. Au urmat, însă, şase minute fantastice ale Gloriei, care a înscris de cinci ori la rând şi s-a desprins la 22-17. Măgura n-a renunţat, totuși, la luptă, iar cu trei minute înainte de final se afla la două goluri în spate, 22-24.

Andra Moroianu a avut, însă, un final de vis şi a marcat ultimele trei goluri ale Gloriei. S-a încheiat 26-23, o victorie care face din echipa buzoiană lidera clasamentului, cu punctaj maxim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + = 3