START NOULUI AN SCOLAR

0
258

Pentru aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari clopotelul a sunat azi, pentru un nou an scolar, care a inceput mai devreme cu o saptamana. In toate cele peste 17 800 de unitati scolare cursurile incep cu elevii fizic in clase, dupa doi ani de pandemie, ani in care perioadele de invatare la clasa au alternat cu cele online.

Noul an scolar vine cu o noua structura si cu noi reguli.

Pentru majoritatea elevilor anul scolar va avea o durata de 36 de saptamani si se va incheia pe 16 iunie.

Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 2 iunie 2023.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 9 iunie 2023.
În locul semestrelor, vor exista 5 module de învățare, despărțite de vacanțe, prima fiind între 22 și 30 octombrie, pentru toti elevii si nu doar pentru prescolari si cei din clasele primare , asa cum era pana acum.

O noua regula apare si  în ceea ce privește notarea elevilor. Tezele care se dădeau la final de semestru nu vor mai fi obligatorii și cum semestrele se desființează, la fiecare materie va exista o singură medie anuală. La fiecare disciplină, elevii vor primi cel puțin 3 note.

Profesorii trebuie să acorde note în funcție de numărul de ore alocat săptămânal unei discipline.

Fiecare profesor va decide modul în care îi evaluează pe elevi. Media anuală generală se va calcula ca medie aritmetică a mediilor de la toate disciplinele, inclusiv media la purtare.

De asemenea, o modificare adusă începând cu anul școlar 2022-2023 este renuntarea la notele de la muzica, desen si sport pentru elevii care nu studiază la o școală de profil.

Potrivit noului  Regulament cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar elevii nu mai pot fi exmatriculați, părinții nu mai pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor; se va introduce catalogul electronic; elevii vor beneficia de un plan de învățare individualizat; elevii nu au voie să organizeze sau să participe la acţiuni de protest sau să aducă jigniri față de colegi și personalul școlii; elevii claselor primare vor învăța, de regulă, dimineața, iar transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene.

Fata de ultimii doi ani, părinţii au avut acces azi  în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a cursurilor noului an şcolar.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute ca la deschiderea noului an şcolar se vor afla în teren 8.800 de poliţişti, jandarmi şi pompieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 2 =