UN FILM-MESAJ

0
129

Filmul ,,Închisoarea Inocenților”, regizat de Ion Ionescu și inspirat din fapte reale, a strâns, seara trecută, sute de cinefili, în sala de spectacole de la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”, din Râmnicu Sărat. Filmul, o poveste emoționantă despre Credință, Dumnezeu, Adevăr, Iubire, Prietenie, dar și despre cruzime, violență și asuprire, a stârnit, la final, nenumărate aplauze. Proiecția acestei pelicule la Râmnicu Sărat nu a fost deloc întâmplătoare. Filmările au fost făcute chiar în închisoarea Tăcerii, de la Râmnicu Sarat, în anul 2018.

Regizorul Ion Ionescu spune că nu a fost deloc de ușor să îți asumi un asemenea rol într-un film cu o încărcătură emoțională atât de apăsătoare. Filmul este și un mesaj extrem de puternic pentru fiecare dintre noi: să prețuim libertatea, să nu repetăm greșelile din trecut și să nu uităm niciodată ce s-a întâmplat în închisori ca Pitești, Aiud, Gherla, Jilava, Râmnicu Sărat, Târgșor, Dumbrăveni, la Canal sau în deportarea forțată. Ion Ionescu mărturisește că a rămas surprins de închisoarea de la Râmnicu Sărat, de celulele întunecoase și reci.

Acesta loc a făcut însă ca actorii să intre mult mai ușor în pielea personajelor interpretate cu atâta emoție. În viitor, regizorul pregătește cinefililor și alte surprize. Ion Ionescu va transpune povestea lui Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal, acuzat pentru răpirea şi uciderea Alexandrei Măceşanu și Luizei Melencu. Realizarea filmului ”Închisoarea Inocenților” a fost susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei, proiectul fiind declarat câştigător la un concurs organizat de instituție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rezolvă Captcha + 70 = 72