ESCAPADĂ ÎN MUNȚII BUZĂULUI CU BICICLETA

0
121

Iubitorii de natură sunt invitați duminică,7 august, de la ora 10:00, la o mică escapadă în Munții Buzăului cu bicicleta până în Vârful Penteleu. Din seria traseelor din Subcarpații de Curbură, urcarea pe Vârful Penteleu este o provocare pe care cei interesați o încearcă an de an. Urcarea se face pe un drum forestier până aproape de ieșirea în pășunea alpină de unde se va continua pe un drum de piatră cu câteva gâturi mai abrupte care pot duce la scurte reprize de push-bike! De la stația meteo cei mai temerari vor continua până în vârf câtva sute de metrii pentru a admira peisajul din vârful piramidei lui Penteleu (1772m). Organizatorul acestui eveniment, XC Riders, propune celor interesați două abordări diferite ca distanță și grad de dificultate, în funcție de nivelul fiecăruia.

TRASEUL SCURT – 38Km / 1250m: din Varlaam trecem podul peste Bâsca Mare și se urcă pe malul stâng până la un pod de unde se continuă traseul pe același drum forestier, dar pe partea dreaptă a Bascei Mari. Ajunși la intersecția spre Cernatu se urmează drumul din dreapta și se urcă  mai susținut până la o stână. De aici se intră în pășunea alpină și se continuă ultimii 2 Km pe un drum cu secțiuni de push-bike, până sus la stația meteo și Vârful Penteleu. La întoarcere se va coborî în Varlaam pe același traseu.

TRASEUL LUNG – 77Km / 2000m – recomandat celor de nivel avansat. Din DN10, de la intersecția către Gura Teghii, se pleacă spre Cascada Cașoca trecând prin Siriu și, după o scurtă pauză de foto, se continuă urcarea către Colonia Table, de unde se trece podul peste Bâsca Mare. Se va urma cursul apei, către Varlaam până la intersecția spre Cernătu. Tot pe drum forestier, se va urca până la o stână, dupa care se ajunge în pășunea alpină. De aici, ultimii 2 Km sunt doar parțial ciclabili, cu diferență de nivel considerabilă, pe un drum de piatră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 48 = 50