CĂSUȚA DIN POVEȘTI

0
307

Căldura copleșitoare și aerul irespirabil din timpul verii fac traiul la oraș din ce în ce problematic și nu puțini se plâng de acest disconfort. Soluții de a scăpa de dogoarea asfaltului, chiar și temporar, sunt destule, iar una dintre ele este migrarea de la oraș la sat, în locuințe bătrânești, care pot fi cumpărate cu sume decente. Nici renovarea lor nu necesită investiții foarte mari, deoarece se face cu materiale tradiționale și forță de muncă locală. Casa din imagine pare a fi aparținut demult ,,Babei și Moșului” din basmele copilăriei noastre.

Se află în comuna Cozieni, satul Pietraru, o comunitate izolată și îmbătrânită. Construită cu peste o sută de ani în urmă, casa a fost abandonată vreme de peste două decenii, iar de patru luni este iar viață sub acoperișul ei. Casa a fost cumpărată de un cuplu de brăileni cu mai puțin de cinci mii de euro, ca să le fie cămin pentru tot restul vieții. Pe Steluța și Costin, noii proprietari, i-am găsit pe prispă, bucurându-se într-o liniște binefăcătoare de traiul simplu descoperit în Munții Buzăului. Ca Steluța și Costin, orășeni care decid fie și temporar să lase confortul din București, Buzău sau alte centre urbane, pentru traiul într-o gospodărie de la țară, sunt din ce în ce mai mulți.

Repopularea pare să fi devenit un fenomen mai ales în satele de pe dealul Istrița. La Bădeni, vechi sat de pietrari, printre cei nou-veniți se află și familia Lupu. Aurel a răscumpărat o locuință a strămoșilor săi și trage tare pentru a o face din nou locuibilă. De când s-au apucat de refacerea vechii locuințe, soții Aurel și Flori vin frecvent la curte, unde găsesc liniștea, răcoarea și aerul curat care le lipsesc atunci când sunt nevoiți să locuiască în apartamentul din Buzău.

Casa în stil muntenesc a familiei Lupu, cu prispă, beci și fundație din calcar, este construită din materiale care se găsesc și acum în zonă. De aceea, renovarea ei nu este extrem de costisitoare, mai ales dacă lucrările sunt făcute cu meseriași din rândul localnicilor. La Bădeni, în ultimii doi ani, mai bine de zece case bătrânești au fost cumpărate și renovate de orășeni. Ele au devenit case de vacanță, în care proprietarii lor se refugiază la sfârșit de săptămână sau în concedii.

Case bătrânești, părăsite de foștii lor proprietari, sunt cu sutele în zona de munte a județului Buzău. Pot fi cumpărate cu sume ce pornesc de la 2.000 de euro. Valoarea este dată de stadiul degradării, de confortul asigurat, terenul din jur și accesibilitate. Cele mai scumpe astfel de gospodării se găsesc în apropierea municipiului Buzău, unde sunt drumuri asfaltate, utilități și peisaje unice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 16 = 17