ARDEIUL GRAS ROMÂNESC, O LEGUMĂ PREȚIOASĂ

0
145

Ardeiul gras românesc este leguma cea mai prețioasă de pe tarabe. Prețioasă, la propriu, deoarece costă dublu decât roșiile iar legumicultorii susțin că au argumente destule pentru a menține prețul ridicat. Acest fermier din Buzău produce, încă de la sfârșitul primăverii, ardei gras dintr-un soi foarte productiv. Culege zilnic sute de kilograme de legume pentru piețele din Buzău și depozitele en-gros din regiune. A vândut primele recolte, cu două luni în urmă, la 10 lei kilogramul, iar de atunci a redus prețul cu doar trei lei. Fermierul buzoian va produce ardei gras în solariile sale de lângă Buzău până toamna târziu.

Este convins că această legumă va continua să fie scumpă în piețe, deoarece menținerea culturii în spații protejate necesită investiții mai ales în combaterea dăunătorilor. Abia apariția ardeiului în câmp ar mai putea dicta o ieftinire ușoară, însă doar dacă recolta va fi din abundență și de calitate. Dacă la poarta acestei ferme din Buzău, ardeiul gras recoltat din solarii costă 7 lei kilogramul, iar în piețe, prețul este de aproximativ 10 lei kilogramul. Costă de două ori mai mult decât roșiile autohtone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rezolvă Captcha + 23 = 26