PROBLEME ÎNTRE SPITALE

0
310

Colaborarea dintre Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și Spitalul Județean Buzău pare a fi afectată de lipsa medicilor, imposibilitatea realizării gărzilor și a intervențiilor chirurgicale, dar și de o comunicare deficientă între medici. Problemele apărute între cele două unități medicale au fost dezbătute și în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat. Primarul Sorin Cîrjan afirmă că aceste probleme au fost discutate de toți factorii implicați, la Prefectura Buzău, în urma unei adrese transmisă de Spitalul Județean Buzău.

În cadrul ședinței Consiliului Local, edilul din Râmnicu Sărat a precizat că Spitalul Municipal este finanțat doar de la bugetul local, iar de serviciile sale medicale beneficiază, atât pacienții din județul Buzău, cât și bolnavi din comunele vrâncene, din apropierea Râmnicului. Primarul a adus în discuție și prețurile uriașe pe care medicii din toată țară le solicită pentru realizarea gărzilor.

Pe teremen scurt, autoritățile râmnicene au apelat la câțiva medici ATI pentru continuitatea gărzilor la Spitalul Municipal, astfel încât chirurgii să poată realiza intervențiile în Sala de operație. De asemenea, zilele acestea, medicii din cele două spitale se vor întâlni pentru a discuta și problema transferului pacienților în anumite situații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 44 = 49