A ÎNCEPUT FESTIVALUL DE TEATRU

0
388

O nouă ediție a festivalului de teatru de la Buzău și-a deschis porțile, în această seară. Cunoscuți critici de teatru, actori, scenografi și regizori, alături de peste 250 de spectatori au luat parte la deschiderea oficială a Festivalului „Buzău / Iubește / Teatru”, eveniment organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.

Prima seară a festivalului de teatru de la Buzău debutează cu spectacolul „Nepotul meu, Veniamin”, de Ludmila Ulițkaia, în regia lui Vlad Massaci. Spectacolul, produs de Teatrul Evreiesc de Stat, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, le aduce în prim-plan pe marile actrițe Maia Morgenstern și Emilia Popescu.

În fiecare seară, de la ora 19.00, în cadrul festivalului sunt programate și alte spectacole ale unor mari teatre din țară.  Festivalul „Buzău / Iubește / Teatru” se încheie sâmbătă, 18 iunie, atunci când va avea loc și festivitatea de premiere. În încheierea festivalului, buzoienii sunt invitați la spectacolul „Opera de trei parale”, de Bertolt Brecht, în regia lui Răzvan Mazilu, producție a Teatrului Excelsior din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

40 + = 46