Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii derulat în municipiul Buzău, în ultimii ani, riscă să rămână fără finanțare. Este vorba proiectul privind reabilitarea străzilor Transilvaniei, Unirii și Industriilor, proiect cu bani europeni. Motivul îl constituie o plângere penală ce vizează implementarea proiectului. Mai precis, la sfârșitul săptămânii trecute, pe adresa Primăriei a ajuns o notificare din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin care autoritățile centrale anunță Primăria Buzău că sistează plățile în cadrul acestui proiect, deoarece ar fi o anchetă în curs, în contextul apariției unei suspiciuni de fraudă.
Primarul Buzăului, Constantin Toma, bănuiește că plângerea penală vizează strada Transilvaniei, unde nu au mai fost amenajate piste pentru biciclete. Presupunerea edilului se bazează pe faptul că, la anunțul acestui proiect cu bani europeni, în presa locală ar fi apărut randări video și foto din care reieșea că strada Transilvaniei va fi prevăzută cu piste pentru biciclete, lucru care nu s-a întâmplat în realitate. Primarul zice, însă, că niciodată nu s-a pus problema ca acest drum să fie prevăzut cu piste pentru bicicliști, deoarece șoseaua este și așa foarte îngustă.
Constantin Toma a anunțat că nu a fost informat despre vreo anchetă penală în legătură cu proiectul respectiv, dar că a decis să solicite Parchetului General urgentarea cercetărilor, anunțând că se pune la dispoziția organelor de anchetă pentru clarificarea situației. Edilul mai crede că persoana care ar fi făcut plângerea către DNA ar fi un consilier local municipal, din Opoziție. Edilul spune că acel consilier, căruia nu a dorit să îi divulge identitatea, i-ar fi trimis, recent, un SMS cu un mesaj injurios. În ceea ce privește continuarea lucrărilor pe cele trei străzi, Constantin Toma spune că acestea vor fi finanțate, până la clarificarea situației, din alte fonduri aflate la dispoziția municipalității: credite sau alte prevederi bugetare.