CONTINUĂ INVESTIȚIILE BUZOIENE LA CHIȘINĂU

0
411

Consiliul Judeţean Buzău continuă investițiile, demarate anul trecut, în lucrări de modernizare a infrastructuii din Chișinău. Instituția va aloca suma de 400.000 de euro, în câteva proiecte edilitare din capitala Moldovei. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că cea mai mare sumă merge spre lucrările de amenajare şi modernizare a Parcului Catedralei din Chişinău, pentru care administraţia buzoiană se angajează să contribuie cu suma de 350.000 euro.

Cel de-al doilea proiect edilitar presupune reparaţia capitală a unui pasaj pietonal subteran din Sectorul Botanica. Bugetul alocat acestei lucrări este de 50.000 euro. Finanţarea din bugetul judeţului Buzău a unor lucrări de modernizare în Chișinău a stârnit reacţii critice printre unii membri din Consiliul Judeţean. Aceştia susţin că banii ar fi trebuit alocaţi unor proiecte locale. Sunt, de asemenea, păreri conform cărora este inoportun gestul administraţiei buzoiene, mai ales că beneficiarul cofinanţării este Ion Ceban, primar din partea Partidului Socialist din Republica Moldova, partid considerat pro-rus.

Petre Emanoil Neagu spune că investițiile buzoiene vin în sprijinul cetățenilor din Chișinău, și nu al primarului socialist, Ion Ceban. Decizia de cofinanţare a unor proiecte edilitare la Chișinău este unul dintre primele efecte consistente ale acordului de înfrăţire, semnat în vara anului trecut, între administraţiile din judeţul Buzău și municipiul Chişinău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 20 = 27