BANI PENTRU DEZVOLTARE

0
259
Sursa foto: ziare.ro

Ministerul Dezvoltării a finalizat repartizările pe judeţe ale fondurilor disponibile prin Programul naţional ,,Anghel Saligny” pentru investiţii în realizarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale. Astfel, în Buzău vor ajunge aproape 200 de milioane de lei, pentru un număr de 87 de localități. Criteriile de selectare care au fost luate în considerare la alocarea sumelor au fost numărul de unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ, numărul de locuitori, ponderea localităţilor unde gospodăriile nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale şi impozitul pe venit colectat. Tot prin progamul prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, județul Buzău va primi peste 1,37 de miliarde de lei, dintre care peste 780 de milioane de lei lei vor fi alocate pentru reabilitarea și construcția drumurilor și podurilor, iar aproape 600 de milioane de lei, pentru apă și canalizare în zonele unde aceste facilități de bază nu există.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

57 + = 63