TROVANȚII DE LA ULMET, MAGNET PENTRU TURIȘTI

0
335

Din ce în ce mai mulți turiști aleg să facă drumeții în Munții Buzăului. Trovanții de la Ulmet atrag ca un magnet sute de turiști mai ales în weekend-uri. Dornici de mișcare după sărbătorile care tocmai s-au încheiat, oamenii au luat cu asalt potecile de munte care duc la acest obiectiv. Odată ajunși în zona trovanților, în fața ochilor li se arată un peisaj aparte. Pietrele cu forme ciudate lasă impresia unui loc desprins parcă dintr-o eră îndepărtată a istoriei, atunci când natura reuşea să creeze primele forme de viaţă.

Vizitatorii, mulți dintre ei veniți pentru prima dată în acest loc, țin să facă fotografii lângă fiecare piatră, cu care speră să își impresioneze prietenii. Chiar dacă zona face parte din Georparcul Internațional UNESCO ”Ținutul Buzăului”, infrastructura din zonă lasă de dorit. Foarte mulți turiști sunt nemulțumiți de felul în care arată drumul de acces către atracția situată pe o culme din satul Ulmet. Grupul de stânci care seamănă cu nişte farfurii zburătoare se află pe raza satului Ulmet, comuna Bozioru, aflată la 44 de kilometri distanţă de municipiul Buzău.

Drumul cu maşina poate fi parcurs în aproximativ 50 de minute. Din păcate, pe ultimii kilometri de șosea se face slalom printre craterele din asfalt. Autoritățile promit însă intervenții în următoarea perioadă. Potrivit geologilor, trovanţii sunt forme de microrelief care se dezvoltă în straturile de nisip, datorită apelor subterane calcaroase care le spală şi le sedimentează în timp. Modul de formare al trovanţilor este acelaşi cu cel al perlelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

64 + = 71