„CONTRASTE ÎN PANDEMIE”, CONCURS NAȚIONAL LA LICEUL DE ARTE DIN BUZĂU

0
285

Cei mai talentați elevi de la 24 de licee de artă din țară au participat, zilele trecute, la Buzău, în cadrul concursului național „Margareta Sterian”. Ajunsă la a XII-a ediţie, întrecerea organizată de Liceul de Arte din Buzău oferă posibilitatea elevilor din toată țara să se descopere şi să se afirme pe plan artistic. Tema din acest an a concursului național de artă plastică s-a intitulat „Contraste în pandemie”.

La concurs au participat nu mai puțin de 641 de lucrări de artă.  Juriul – condus de inspectorul de arte Adrian Brăiescu, din partea Ministerul Educației – a avut o sarcină foarte grea în a desemna cele mai bune lucrări de artă, pentru secțiunile pictură, grafică, artă decorativă, sculptură, arhitectură, fotografie și procesare computerizată a imaginii. Lurările premiate au fost incluse într-o expoziție găzduită, în această perioadă, de Galeriile de artă din municipiul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =