SPERANȚA DE VIAȚĂ A ROMÂNILOR, PRINTRE CODAȘELE U.E.

0
384
Sursa foto: republica.ro

Speranţa de viaţă a românilor a ajuns la puţin peste 74 de ani, a doua cea mai mică din Uniunea Europeană, după cea din Bulgaria, de 73,6 ani. Ultimele date ale Eurostat arată că în România bărbații trăiesc mai puțin decât femeile. În medie, bărbaţii români trăiesc până la vârsta de 70,4 ani, iar femeile până la vârsta de 78,3 ani

În 2019, înainte de pandemie, speranţa de viaţă a românilor era de 75,6 ani, în anul 1990 era de aproape 70 de ani, iar  în 1980 românii trăiau până la  69 ani. Potrivit cercetării, bărbații trăiesc, în medie, doar 6 ani după ce ies la pensie. Ceilalți europeni sunt ceva mai longevivi.

Polonezii, de exemplu, depășesc cu 8 ani vârsta la care își încheie activitatea profesională, iar spaniolii cu 12 ani și jumătate. Stilul de viața nesănătos poate reduce și mai mult această medie, avertizează medicii. Estimările calculate de Eurostat pe baza datelor din 2020 arată că în majoritatea statelor membre a existat o scădere semnificativă a speranţei de viaţă în 2020.

La nivelul Uniunii Europene, speranţa de viaţă la naştere a fost estimată la 80,4 ani în 2020, cu 0,9 ani mai mică decât în 2019, ajungând la 83,2 ani pentru femei şi la 77,5 ani pentru bărbaţi. În ansamblu, între 2002, primul an pentru care datele privind speranţa de viaţă au devenit disponibile pentru toate statele membre ale UE, şi 2020, speranţa de viaţă la naştere în UE a crescut cu 2,8 ani. Creşterea a fost de 2,4 ani pentru femei şi de 3,2 ani pentru bărbaţi.

Cele mai mari scăderi ale speranţei totale de viaţă la naştere au fost înregistrate în Spania , -1,6 ani faţă de 2019, urmată de Bulgaria şi Polonia , ambele  cu -1,5 ani, iar apoi Lituania şi România , ambele cu  -1,4 ani. Există încă diferenţe majore între ţări când se analizează speranţa de viaţă a bărbaţilor şi femeilor.

În 2020, speranţa de viaţă pentru femei era încă mai mare decât speranţa de viaţă pentru bărbaţi. Cu o diferenţă de gen de 5,6 ani în 2020, femeile nou-născute din UE s-ar putea aştepta, în general, să trăiască mai mult decât bărbaţii. În 2020, cea mai mare diferenţă între sexe a fost în Lituania , de 10 ani şi cea mai mică în Ţările de Jos  cu o diferenta de 3,4 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

81 + = 89