RITM LENT AL AUTORECENZĂRII

0
385

Românii nu par prea interesați să se autorecenzeze. În prezent, doar în trei județe ale țării a fost depășit pragul de o treime din populație care s-a autorecenzat. Este vorba despre Botoșani, Brașov și Teleorman, unde numărul persoanelor ce au completat chestionarele din cadrul recensământului populației și locuințelor este mai mare de 33,33%. Printre județele în care se înregistrează un număr mare de persoane care au completat deja chestionarele se află și Buzăul, plasat pe locul 7 pe țară la acest capitol. Potrivit statisticilor, există, în continuare, o diferență uriașă între modul în care se derulează recensământul la țară față de orașe. Nu mai puțin de 69,6% dintre chestionare au fost completate până acum de buzoienii care trăiesc în mediul rural, comparativ cu 30,4% chestionare completate de orășeni. De asemenea, cei mai mulți oameni au avut nevoie de ajutor ca să răspundă la întrebări. Astfel, doar 23,7% dintre chestionare au fost completate pe cont propriu de buzoienii care s-au auto-recenzat până acum, în vreme ce 76,3% au beneficiat de ajutorul unui recenzor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =