VINEREA MARE DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR

0
335

Astăzi, creștin-ortodocșii prăznuiesc Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor, ultima zi de vineri înaintea Paștelui. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru întrega creștinătate, pentru că în această zi a fost rastignit și a murit pe cruce Mântuitorul lumii, pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului.

Astăzi, în mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf, care-l închipuie mort pe Mantuitorul, înconjurat de Apostoli și Maica Domnului, pe sub care trece toată lumea. Acestei zile i se mai spune și Vinerea Seacă, pentru ca bătrânele țineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte și aprind lumânări. La sfârșitul slujbei, preotul împarte florile aduse de credincioși. Ziua mai este numită și Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos și Vinerea Seacă, pentru că mulți creștini au obiceiul de a ține post negru.

Învierea Domnului Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare și centrul credinței creștin-ortodoxe. La câteva zile după intrarea triumfală în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat, chinuit și răstignit, a murit pe cruce și a fost pus în mormânt. După trei zile, duminica dimineața, El a Înviat pentru mântuirea neamului omenesc. Astfel, sărbătoarea Paștelui simbolizează bucurie, lumină și speranță.

În ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi, pentru că nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, sa coasă sau să spele rufe.

În Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, deoarece pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

Se pune că dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun şi mănos, iar dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 68 = 77