AR PUTEA FI REABILITATĂ

0
400

Fosta închisoare comunistă din municipiul Râmnicu Sărat ar putea fi reabilitată în următorii doi-trei ani. Zilele trecute, preşedintele executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Daniel Şandru, împreună cu alți reprezentanți ai institutului au vizitat fosta închisoare comunistă. Proiectul va fi realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat sunt încrezători că investiția se va realiza și sunt convinși că reabilitarea închisorii va avea un impact major, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru România. Autoritățile râmnicene precizează că există și o autorizație de construire pentru intervenția la acoperișul fostei închisori, prăbușit în primăvara anului 2020.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat, una din temnițele cele mai de temut ale României interbelice și României comuniste, a fost înființată în octombrie 1901. După instalarea regimului comunist, aici au fost închiși o serie de membri ai partidelor politice, foști miniștri din guvernul Ion Antonescu, precum și clerici greco-catolici şi romano-catolici.

Penitenciarul a fost închis oficial în aprilie 1963, iar supraviețuitorii au fost trimiși în alte închisori sau în domiciliu obligatoriu, sub atenta supraveghere a Securității. Închisoarea a fost folosită ulterior ca depozit. Închisoarea Râmnicu Sărat a fost. Penitenciarul este atestat documentar din octombrie 1901.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =