URZICILE ȘI BENEFICIILE ACESTORA PENTRU ORGANISM

0
264

Urzicile sunt printre primele plante care apar după ce zăpada se topește, așa că pe tarabele din piețe vor începe să apară cât de curând. Beneficiile pe care urzicile le au pentru sănătate sunt de-a dreptul impresionante așa că acestea trebuie să facă parte din alimentația ta. Urzicile sunt folosite atât în industria alimentară, cât și în scopuri medicinale ori în industria cosmetică.

BENEFICII URZICI

Ajutor de preț în tratarea problemelor urinare – urinarea dureroasă, incapacitatea golirii complete a tractului urinar precum și problemele cauzate de prostată sunt ameliorate de consumul de urzici. Urzicile conțin substanțe care interacționează cu hormonii care produc probleme la nivelul tractului urinar. Pentru probleme de această natură, e indicat că urzicile să se consume sub formă de ceai sau sub formă de extract.

Ameliorează durerile articulare – potrivit studiilor făcute în domeniu, urzicile au efecte antiinflamatoare, așa că sunt extrem de eficiente în reducerea inflamațiilor de la nivelul articulațiilor, inflamații specifice artritei.

Ameliorează rinită alergică – urzicile au capacitatea de a reduce “crizele” de strănut specifice rinitei alergice, dar studiile au dovedit și că urzicile diminuează răspunsul organismului la factorii alergeni precum polenul. Pentru a fi eficiente, urzicile trebuie consumate chiar înainte de a începe sezonul alergiilor.

Tratează eczemele de la nivelul pielii – poate părea ciudat, însă urzicile nu determină doar apariția iritațiilor la nivel cutanat, ci au și proprietăți vindecătoare atunci când vine vorba despre eczeme. Pentru tratarea eczemelor, urzicile pot fi folosite atât pentru uz intern, cât și pentru uz extren, sub formă de cremă.

CUM SE CONSUMĂ URZICILE

Există mai multe metode prin care te poți bucura de beneficiile pe care urzicile le au asupra organismului. Urzicile gătite sub formă de mâncare de urzici, sub formă de supă-cremă sau pe post de garnitură sunt extrem de gustoase, dar și sănătoase. Ceaiul de urzici este un diuretic natural, bogat în antioxidanți de preț, dar și foarte gustos. Prepară un asemenea ceai din urzici uscate.

Pentru o aromă intensă, poți combina urzicile cu alte plante de ceai. Dacă vrei să te bucuri de ceaiul de urzici tot anul, usucă încă din timpul primăverii urzici și depozitează-le într-un loc întunecat și răcoros. Extractul de urzici sub formă de capsule vine la pachet cu toate beneficiile urzicilor și este ușor de administrat.

Consultă-te cu medicul tău înainte de a începe un tratament cu extract de urzici. Tinctura de urzici poate fi folosită atât pentru uz extren, cât și pentru uz intern, deci împuști doi iepuri deodată. Pentru uz extern, tinctura de urzici poate fi folosită că atare, pentru tratarea afecțiunilor cutanate precum eczemele, acneea ori excesul de sebum, însă poate fi și încorporată în măști de par care stimulează regenerarea părului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =