DECONTAREA CHELTUIELILOR PENTRU CAZAREA REFUGIAȚILOR

0
251

Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea ca românii care au găzduit sau găzduiesc refugiaţi proveniţi din Ucraina să beneficieze la cerere de decontarea unor cheltuieli, respectiv 70 de lei /zi, pentru fiecare persoană găzduită. Odată cu aprobarea acestei ordonanțe, autoritățile dau posibilitatea românilor care au făcut acest gest, încă din primele zile în care au ajuns refugiații în țara noastră, să continue, iar efortul pe care îl fac cu asigurarea cazării și hranei să fie diminuat.

El a adăugat că mecanismul de decontare şi perioada de aplicare vor fi stabilite printr-o hotărâre de guvern. Totodată, a precizat că Guvernul alocă 100 de lei/zi pentru un refugiat din Ucraina cazat la un hotel, iar pentru spaţiile puse la dispoziţie de statul român suma este de 50 de lei/zi. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că în prezent, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 86,3%.

De la începerea conflictului din Ucraina, peste 4200  de ucraineni au solicitat azil în România, cetățeni care beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Zilnic, mii de ucraneni continuă să treacă granițele țării, parte din ei alegând să rămâna pe teritoriul României. Cei mai mulți se află în tranzit spre țările din occident.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =