CONTINUĂ ASALTUL LA PAȘAPOARTE

0
364
Sursa foto: Arhivă

Buzoienii continuă să ia cu asalt Serviciul de Pașapoarte pentru a obține documentele de călătorie. În fiecare zi, la Serviciul de Pașapoarte Buzău sunt depuse circa 250 de cereri pentru eliberarea pașapoartelor, o cifră dublă față de aceeași perioadă a anului 2019, înainte de debutul pandemiei. Pentru a preveni aglomerația la ghișee, pe fondul numărului tot mai mare de cereri, Serviciului Comunitar de Pașapoarte Buzău a modificat, din nou,  programul de lucru al instituției. Astfel, cererile vor putea fi primite și în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 09.00 – 14.00, în timp ce de luni până vineri, programul va fi de la ora 8.00 la ora 20.00, doar pentru depunerea cererilor. Reprezentanții instituției buzoiene precizează că, deocamdată, numărul solicitărilor adresate nu depășește capacitatea de procesare a acestora existentă la nivelul sistemului de pașapoarte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here