FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUZĂU SE MOBILIZEAZĂ SĂ OFERE SUPORT ÎN JUDEȚUL BUZĂU PENTRU REFUGIAȚII DIN UCRAINA

0
403

Fundația Comunitară Buzău, prin inițiativa ,,#BuzăulSprijinăRefugiațiiUcrainieni”,  dorește o coordonare eficientă la nivel local astfel încât sprijinul oferit de comunitatea buzoiană să fie sincronizat cu efortul societății civile și al autorităților locale pentru a fi pregătiți în fața unui potențial flux de refugiați din Ucraina. Potrivit Laviniei Iordache, președinte al Consiliului Director al Fundației Comunitare Buzău: „Ca organizație comunitară nu putem sta deoparte. Granița cu Ucraina Isaccea este la doar 160 km de Buzău. Ne-am gândit să ne unim forțele și să facem din Buzău un loc mai sigur și mai prietenos pentru perioada de tranziție a acestor oameni. Este foarte important să pregătim această inițiativă într-un mod organizat și structurat atât la nivel local cât și la nivel național astfel încât efortul nostru comun să își atingă scopul. Coordonăm activitatea cu toate Fundațiile Comunitare din țară prin intermediul Federației Fundațiilor Comunitare din România care țin legătura cu autoritățile naționale (CDMiR, DSU). Ne implicăm gradual și ne pregătim pentru un scenariu în care Buzăul va găzdui un număr dedicat de refugiați din Ucraina”. Prin inițiativa #BuzăulSprijinăRefugiațiiUcrainieni, Fundația Comunitară își propune:

  • Să organizeze toată logistica de primire-cazare-sprijin a refugiaților ucrainieni în județul Buzău, în cazul în care vor exista solicitări masive în valul următor de migranți;
  • Să devină partener la nivel național cu Code4Romania pentru a oferi o  platformă de cazare pentru refugiați;
  • Să dezvolte o echipă de voluntari la nivel local care va coordona această campanie;
  • Să devină partener cu alte ONG-uri locale pentru a avea un impact pozitiv într-un mod coordonat;
  • Să coordoneze activitatea cu autoritățile administrativ-teritoriale responsabile de astfel de situații.

Fundația Comunitară organizează în prezent o listă cu voluntari și specialiști din județul Buzău. De asemenea, oricine poate fi voluntar în Grupul Operativ de Voluntari Buzău, în rol de suport. Pentru donații în bani Fundația Comunitară a creat un Fond de Urgență pentru refugiații din Ucraina care vin la Buzău. Precizați în transfer: donația este pentru Ucraina.

  • FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUZĂU
  • CIF: 41937262
  • CONT: RO40 RNCB 0096 1657 7133 0001
  • BANCA: BCR

#implică-te! Nu rămâne indiferent! Poți face diferența în a schimba viețile oamenilor in bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

39 + = 48