MIZEAZĂ PE PREGĂTIREA ÎN ȚARĂ

0
356
Sursa foto: Arhivă

Antrenorul FC Buzău, Cristi Pustai, consideră că trupa din Crâng va avea un avantaj la reluarea ligii secunde de fotbal, tocmai pentru că nu a făcut un cantonament de pregătire în Antalya sau pe alte meleaguri cu terenuri perfecte. El spune că, pe 26 februarie, atunci când se va relua campionatul, starea suprafețelor de joc ar putea lăsa de dorit, mediu perfect pentru FC Buzău, echipă care a efectuat cantonamentul la Râmnicu-Sărat și care a disputat toate amicalele pe terenuri dificile, din România.

De altfel, Cristi Pustai are o experiență asemănătoare la Călărași, anul trecut. După un cantonament efectuat la Târlungeni, trupa de la Dunăre a fost la un pas de promovarea în Liga 1. Cu trei etape înaintea finalului sezonului regulat, FC Buzău se află pe locul 5 în clasament, cu 28 de puncte, la egalitate cu Steaua, locul 6, și cu un avans de două puncte față de Csikszereda Miercurea Ciuc, echipa de pe locul 7 și principala rivală la un loc în play-off. La reluarea campionatului, peste aproximativ o lună, echipa buzoiană mai are de jucat cu Astra Giurgiu, în Crâng, la Ploiești, cu Petrolul și din nou în Crâng, cu Concordia Chiajna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 10 = 14