TRUFANDALE ÎNTÂRZIATE DE GER

0
432

Din cauza gerului din ianuarie, trufandalele care trebuiau să fie deja în pieţele buzoiene, nu s-au dezvoltat suficient şi nu pot fi culese. Agricultorii sunt nevoiţi să facă investiţii, pentru ca verdeţurile să nu îngheţe, iar când acestea vor ajunge pe tarabe, cel mai probabil peste două săptămâni, vor fi la preţuri mai mari. Doamna Dumitra este unul dintre renumiții legumicultori din Mărăcineni, care aprovizionează piețele din Buzău cu marfă proaspătă și sănătoasă.

Salata, ceapa verde, spanacul și usturoiul sunt primele verdețuri produse în solarul din spatele casei. Ar fi trebuit să fie mari, gata de consum, la început de februarie, însă gerul i-a dat peste cap planurile. Gerul din timpul nopții a ținut pe loc salata, astfel că plantele au rămas foarte mici. Firele de ceapă verde arată și ele de zici că au fost plantate de curând, iar spanacul pare că abia a răsărit.

Dezamăgit de stadiul în care se află trufandalele din grădina bătrânei, fiul doamnei Dumitra se gândește să investească în instalații de încălzire și o folie care să ferească plantele de îngheț. Iar asta, cât mai repede, pentru că ar putea pierde toată producția de zarzavat. Efectele gerului mai ales din timpul nopții sunt vizibile nu numai în grădini, ci și la piață.

În spatele tarabelor răzbesc puținii producători de legume care dețin solarii încălzite sau cei care aduc marfă din import. Comercianții din piețe spun că marfa are deocamdată preț convenabil pentru toate buzunarele, atâta vreme cât este depreciată de îngheț, însă valoarea verdețurilor s-ar putea dubla după ce vremea se încălzește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

55 + = 64