CERCETAT DUPĂ GRATII

0
407
Sursa foto: slate.com

Poliţistul din Râmnicu Sărat, care a fost reţinut după ce a comis mai multe fapte incompatibile cu uniforma pe care o îmbrăca de şase ani, rămâne după gratii. La expirarea celor 24 de ore de la reţinere, ieri, instanţa a dispus arestarea preventivă a agentului de poliţie pentru 30 de zile. Agentul acuzat de un comportament nedemn de haina militară are 36 de ani. Multă vreme a lucrat ca recepționer, în străinătate. În 2016, însă, a revenit în țară și a fost angajat în poliție, din sursă externă, fără să absolve o școală de profil. De atunci, este polițist la un post rural, din comuna Pardoşi.

Inițial, polițistul a intrat în atenția superiorilor după ce s-a dus îmbrăcat în uniformă, la o prostituată. Nu a vrut, însă, să îi plătească femeii partida de sex, așa că aceasta a sunat la 112. Agenții care au mers la fața locului au avut surpriza să vadă că cel care le este coleg era sub influența unor substanțe psihotrope. În fața procurorilor, însă, polițistul a susținut că ia un tratament psihiatric și din acest motiv ar fi ieșit pozitiv la drugtest.

La două zile de incident, agentul a comis-o din nou! De data aceasta, s-a urcat băut la volan, spun martorii, și a lovit două mașini parcate pe marginea drumului. Pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice, a fost arestat. În cazul său, se desfăşoară, pe lângă cercetarea penală, şi o anchetă administrativă. Cel mai probabil, acesta va fi dat afară din poliție. Bărbatul este căsătorit și are doi copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 70