ZECI DE MII DE ROMÂNI, AMENDAȚI PENTRU NECOMPLETAREA PLF

0
421

Aproape 50.000 de români care au intrat în ţară în perioada sărbătorilor  de iarnă au fost amendaţi cu câte 3.000 de lei fiecare, pentru că nu au completat Formularul de Localizare a Pasagerilor.

Acesta a intrat în vigoare înainte de Crăciun și mulţi nu ştiau că documentul este obligatoriu. Acum, cei care s-au trezit cu penalizari, deși la frontieră nu le-ar fi spus nimeni, nimic, vor să se adreseze instanței.

Formularul a intrat în vigoare pe 20 decembrie,anul trecut. Reprezentanţii DSP şi cei ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră spun că nu au obligaţia legală să-i anunţe pe toți la intrarea în țară că nu au completat formularul. În punctele de trecere a frontierei sunt doar anunţuri care le reamintesc oamenilor de această obligaţie.

Cu toate acestea, aproape 50.000 de persoane care au intrat în România între 25 decembrie şi 8 ianuarie au fost amendate, în total, cu 129 de milioane de lei, adică peste 25 de milioane de euro, pentru că nu au completat acest formular.

Formularul, care nu trebuie tipărit,  se completeaza doar electronic, pe telefon, tabletă sau calculator,  în termen de 24 de ore,  prin aplicaţia plf.gov.ro. Nerespectarea acestei obligaţii este sancţionată cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei.

Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primeşte un link de acces.

Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Paşii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.

Formularul digital de intrare în România conține numele şi prenumele, datele de identificare şi de contact; țara, regiunea şi localitatea de unde călătoreşte spre România, inclusiv cele tranzitate; localitatea şi adresa de destinaţie în țară; mijlocul de transport cu care călătoreşte și dată intrării pe teritoriul României. Formularul se completează de toate persoanele care intră în țară,  indiferent de mijlocul de transport cu care călătoresc- avion, tren, mașînă personală, microbuz sau autocar.

În ceea ce privește carantinarea românilor care sosesc din străînătate se mențîn aceleași reguli, în funcție de vaccinare și de țară de unde aceștia vin. Asftel sunt scutite de carantină persoanele vaccinate  sau trecute prin boală în ultimele180 zile, dacă vin din state membre UE, indiferent din zona în care sunt clasate acestea. Dacă vin din state terțe, acestea trebuie să aibă și un rezultat negativ al unui test PCR, nu mai vechi de 48 de ore. În caz contrar trebuie să stea în carantină 5 zile. Totodată perioada de izolare a persoanelor infectate cu SARS-COV-2 a fost redusă la 7 zile, iar persoanele considerate contact direct trebuie să stea în carantină 5 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 6 =