NOI MĂSURI PENTRU VALUL 5 AL PANDEMIEI

0
309

Răspândirea Omicron și creşterea accelerată a numărului de cazuri au determinat Comitetul Național pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății să ia noi măsuri.

Numărul de cazuri a crescut de aproape trei ori într-o singură săptămână, situație în care autoritățile vorbesc acum despre un val 5 puternic, cu un număr dublu de îmbolnăviri față de cel precedent, de la 800 de mii până la un million de infectări.

Varianta Omicron rămâne cea mai contagioasă, pentru că se răspândește nu doar prin picături de secreții respiratorii, ci și prin aerosoli. Drept urmare, masca de protecție redevine obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă.  Vor fi recomandate doar cele chirugicale si de tip FFP2, care asigura o protectie sporita in fata transmiterii virusului. Nu vor mai fi acceptate insa  cele artizanale sau textile, chiar dacă nu există încă sancțiuni pentru cei care folosesc astfel de măști.

Autoritățile recomandă purtarea acestor măști în special în zonele aglomerate, la școală, de elevi și profesori, dar și în spațiile unde lucrează un număr mare de angajați.

Exceptie de la purtarea mastii vor face copiii cu vârsta mai mică de 5 ani,   persoanele care sunt singure în birou,   prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; persoanele care desfășoară activități fizice intense, în condiții de muncă solicitante sau activități sportive.

Magazinele, restaurantele și terasele vor funcționa între orele 5 și 22 în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori. În schimb, vor fi în continuare interzise activitățile din baruri, cluburi și discoteci.

Și programul angajaților urmează să fie modificat, iar oamenii să fie chemați în ture la serviciu, astfel încât să fie evitate aglomerările de persoane. Companiilor și fabricilor cu un număr mare de lucrători li se recomandă să introducă teste Covid săptămânale.

În valul 5 al pandemiei autoritățile și-au propus să modifice traseul pacienților Covid. Astfel, se  vor înființa 160 de centre de evaluare ambulatorie a celor cu forme ușoare și medii de boală, care nu au nevoie de oxigen. Centrele se vor afla în curțile spitalelor, însă vor funcționa independent de camerele de gardă, iar pacientii vor avea la dispozitie o hartă interactivă și vor putea merge fără trimitere.

Dupa modelul altor tari din Europa, perioada de carantină pentru cei asimptomatici ar putea fi redusă de la 14 la 10 zile.

Hotărârea prin care se prelungește starea de alertă, cu 30 de zile și se introduc noile măsuri va fi adoptată cel mai probabil vineri, printr-un ordin comun al ministerelor Sanătății și  de Interne. În aceste condiții, noile masuri, inclusiv purtarea măștii sanitare peste tot, devin obligatorii din weekend.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =