MAJORĂRI DE PENSII ȘI SALARII, PREVĂZUTE ÎN PROGRAMUL DE GUVERNARE

0
317

Astăzi se va forma noul Guvern Ciucă, după audierile în comisiile parlamentare de specialitate a celor 20 de miniştrii propuşi să facă parte din Executiv. Mâine, lista Cabinetului PNL – PSD – UDMR şi programul de guvernare vor fi supuse în Parlament votului de învestitură. Programul de guvernare al noii coaliții prevede creșterea pensiilor, alocațiilor și salariului minim. Dar și taxarea pensiilor mari, limitarea acordării salariului minim la 2 ani și taxe noi pentru unele autovehicule. Investițiile ar urma să reprezinte 7% din PIB, iar datoria publică să fie limitată la 60% din Produsul Intern Brut.

Punctul de pensie ajunge la 1.586 de lei, la 1 ianuarie, iar indemnizația socială minimă urcă de la 800 la 1.000 lei. Potrivit premierului desemnat , Nicolae Ciucă, este pentru prima dataă când se mărește indemnizația socială minimă cu aproximativ 25%. Pentru pensionarii care beneficiază de o pensie între 1.000 de lei și 1.600 de lei se va asigura, în luna ianuarie, un ajutor de 1.200 de lei. Pensionarii cu venituri de peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutiți de plata contribuției pentru sănătate și vor plăti 10% pentru acest fond. Va crește și contribuția către Pilonul II de pensii de la 3,75% la 4,75%, dar abia în 2024. Pensiile de serviciu vor fi recalculate plecând de la principiul contributivității, cu respectarea jurisprudenței Curții Constituționale.

Tot în programul de guvernare este prevazută și  creșterea alocațiilor pentru copii de peste 2 ani, până la 243 de lei. Alocația pentru cei care au până în 2 ani va fi de 600 de lei. Părinții care au cel puțin 3 copii vor fi scutiți de contribuția de sănătate. De asemenea, bunicii sau frații majori șomeri vor beneficia de indemnizația de creștere a copilului în locul părinților, dacă aceștia se întorc la muncă. Salariul minim brut va crește și el și va ajunge anul viitor, la valoarea de 2.550 lei.

Programul de guvernare prevede și limitarea duratei de aplicare a salariului minim pentru o persoană, la maxim 24 de luni. Pentru înființarea de noi firme, vor fi acordate finanțări de sute de mii de lei prin programe precum Start UP Nation sau România Tech Nation. Programul mai prevede reducerea TVA pentru deșeurile colectate selectiv, dar și un nou sistem de taxare pe baza distanței pentru camioane și introducerea de taxe mai mari pentru proprietarii celor mai poluante vehicule de pasageri, autoturisme, autobuze sau autocare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 + = 19