PRIMA ÎNFRÂNGERE, DUPĂ 11 MECIURI FĂRĂ ÎNFRÂNGERE

0
345

FC Buzău a întrerupt seria de meciuri fără înfrângere. Elevii lui Cristi Pustai au pierdut la Avrig, cu Șelimbăr, după ce conduceau la pauză cu 1 la 0. Golul Buzăului a venit în minutul 27, după un contraatac finalizat cu sânge rece Chică-Roșă. Trupa buzoiană putea să majoreze scorul prin Alin Manea, dar șutul mijlocașului buzoian a ieșit în afara suprafeței de joc, după ce a șters transversala. Și gazdele puteau înscrie dintr-un penalty primit eronat, dar ratat de Alex Curtean.

Șelimbăr a reușit egalarea în minutul 57, după o lovitură liberă executată impecabil, de Tătar. Același Tătar s-a aflat la originea celui de-al doilea gol al gazdelor. La o lovitură liberă din lateral, Vișa a reluat simplu în plasă. Buzăul a avut șansa egalării, dar Kanda, scăpat singur, nu a reușit să-l depășească pe Gal. Până la final, FC Buzău nu a reușit golul egalării, înregistrând astfel prima înfrângere, după unsprezece meciuri fără înfrângere.

FC Buzău se mențin pe poziție de play-off, pe poziția a cincea, la egalitatea cu CSA Steaua, dar cu un meci în plus disputat. Îngrijorător însă, Csikszereda s-a apropiat la numai trei puncte, după ce a reușit o victorie clară, la Brăila. De asemenea, tot la 3 puncte distanță, pe locul al 8-lea, se află Metaloglobus București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 1 =