VACCINAREA COPIILOR ÎNTRE 5 ȘI 11 ANI, ÎN AȘTEPTAREA AUTORIZĂRII

0
291

În așteptarea autorizării  de către Agenția Europeană pentru Medicamente a administrării vaccinului anticovid pentru grupa de vârstă 5-11 ani, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță a oferit detalii cu privire la acest subiect. Schema de vaccinare pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani constă în două doze administrate la interval de 21 de zile, însă dozajul va fi  diferit. Practic  este vorba despre o treime din doza folosită la cei cu grupa de vârstă peste 12 ani și la adulți.

Medicul a precizat că,  în special, vaccinul se  recomandă copiilor cu afecțiuni cronice, care au un răspuns imun scăzut. Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, pentru celelelate grupe de vârstă recomandarea se va face în funcție de rapoartele de risc beneficiu pe care le va întocmi Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor.

Până la autorizarea vaccinului Pfizer pentru categoria de vârstă 5-11 ani, autoritățile române pun la punct punerea în practică a vaccinării copiilor. Astfel, cel mai probabil, în centrele deja existente se vor organiza cabinete dedicate vaccinării copiilor, va exista și imunizarea la medicul de familie, dar și în cabinete de vaccinare din spitalele de pediatrie.

Întrebat despre efectele adverse ale vaccinării copiilor și adolescenților, șeful CNCAV a spus că în țara noastră sunt șase cazuri de miocardite diagnosticate după vaccinare, la grupa de vârstă 17-29 de ani. Toate cazurile au avut o evoluție bună, iar afecțiunea a fost depistată în primele șapte zile după vaccinare.

Valeriu Gheorghiță este de părere că nu este nevoie de investigații suplimentare în urma vaccinării dacă nu apar semnele clinice ale miocarditei. Medicul a tras atenția că trecerea prin boală poate avea riscuri  ridicate și a arătat că sindromul inflamator multisistemic are o rată de un caz la o mie în situația infectării cu SARS COV 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =