ACCES CONDIȚIONAT DE CERTIFICATUL VERDE

0
312

De astăzi, în România, se aplică noile măsuri de restrictii,  stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și aprobate prin hotărâre de guvern la sfârșitul săptămânii trecute.  Înăsprirea măsurilor anti-COVID este motivată de recordurile negative pe care țara noastră le-a înregistrat în valul patru al pandemiei și care au adus sistemul medical în pragul colapsului din cauza numărului mare de cazuri severe.

Măsurile se aplică pentru cel puțin 30 de zile. Accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde. În magazinele esenţiale – alimentare sau farmacii – va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari. În cazul copiilor cu vârsta sub cea de la care este autorizată vaccinarea, aceştia pot intra în zonele unde se impune obligativitatea certificatului verde numai dacă sunt însoţiţi de adulţi care sunt vaccinaţi.

În clădirile publice, instituții oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde – care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, pentru toţi cei care nu lucreaza în acea clădire. Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane. Există și o excepție, accesul în sediile tribunalelor și parchetelor NU se face în baza certificatului verde. De asemenea, acolo unde este posibil, programul de lucru trebuie să se desfăşoare în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile. Și la piscine, săli de fitness, săli de sport, săli de jocuri și locuri de joacă pentru copii accesul se face pe baza certificatului verde. Documentul este solicitat și în muzee, biblioteci, librării, cinematografe,  instituții de spectacole, școli populare de artă și meserii, fie că își desfășoară activitatea în spații închise sau deschise.

De asemenea, în restaurante, cafenele, unități de alimentație publică este necesar pentru acces certificatul verde. Masca de protecţie redevine obligatorie peste tot în țară, în toate spaţiile publice, indiferent dacă sunt închise sau deschise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Circulaţia persoanelor nevaccinate și netrecute prin boală în afara locuinţei, în intervalul orar 22:00-05:00, este interzisa cu anumite excepţii – deplasare spre locul de muncă sau urgențe medicale,  pentru care este nevoie de completarea unei declarații pe proprie răspundere. Timp de cel putin 30 de zile nu se mai pot organiza nunţi, botezuri, mese festive, concerte şi spectacole cu public. Elevii din grădiniţele şi şcolile de stat sunt în vacanţă pentru două săptămâni, inclusiv in  afterschool-uri. Raman deschise doar cresele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 + = 24